Daca la sectiunea filme am inceput cu ceva usor, aici va lovesc direct cu ceva mai greoi.
Zbor deasupra unui cuib de cuci - Ken Kesey
Va anunt de pe acum ca tot comentariul imi apartine si ca nu sunt un profesionist in domeniu. Tot ce e acolo tine doar de perspectiva mea personala asupra romanului.
Apărut în 1962 cu titlul original One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Zbor deasupra unui cuib de cuci este primul roman al scriitorului american Ken Kesey. Acest roman marchează un moment de referință al literaturii americane moderne și un pas important în evoluția ”noului roman” american. Esența acestuia poate fi descrisă ca fiind un tip de ”comedie care juxtapune durerea și râsul, fantasticul și reacția calmă, inadecvată la el, violența și delicatețea”. Deși la o vârstă de doar 27 de ani la momentul apariției romanului, Ken Kesey a reușit să se înscrie astfel în galeria marilor scriilor ai contraculturii literaturii americane din anii ’60.
Sursele de inspirație ale lui Kesey se află în curentul hippie al vremii și cultura pop, în experiența autorului ca angajat al unui spital de boli mintale pentru veteranii războiului din Coreea și nu în ultimul rând din participarea acestuia la experimentul MK-ULTRA - un program secret de cercetare asupra metodelor de a modifica stările mentale ale subiecților umani, program ce a implicat și administrarea de droguri (în cazul lui Kesey mai ales LSD) și medicamente, privare senzorială, izolare și abuzuri verbale și sexuale. În Zbor deasupra unui cuib de cuci se pot regăsi identificatori ai tuturor acestor surse: inițialele numelui erolui principal, Randall Patrick McMurphy, reprezintă acronimul unui slogan al curentului hippie – RPM – revolutions per minute; traumele unora dintre pacienții ospiciului coincid cu cele ale unor veterani de război – în special încălțămintea de cauciuc purtată de angajații ospiciului, sursă de teroare pentru pacienți care nu pot auzi aproprierea cadrelor medicale, nu poate să nu ne conducă cu gândul la teroarea trăită de soldații din Coreea puși în fața unui inamic ce se poate apropia fără a fi auzit din cauza unui tip similar de încălțăminte; administrarea de medicamente fără a se spune pacienților despre ce e vorba, izolarea pacienților considerați periculoși, abuzurile psihologice, și chiar cele sexuale sugerate de narator ca venind din partea celor trei asistenți negri ai sorei șefe aduc aminte de infamul program de cercetare pe oameni.
Acțiunea romanului se petrece într-un spital psihiatric din statul Oregon, așezare geografică semnificativă, cel puțin la nivel simbolic, dat fiind că doar cu 100 de ani înainte de scrierea cărții Oregon era un stat sălbatic, dominat de cowboy, de legea dreptății celui mai puternic, de lipsa de control al unor autorități ale statului. Toate acestea intră în direct conflict cu starea actuală, în termenii prezentului din roman, a lucrurilor din statul Oregon.
Atât Zbor deasupra unui cuib de cuci, cât și celelalte opere ale lui Kesey (Un gând uneori ascuns, Licitația din garajul lui Kesey) reprezintă un semnal de alarmă tras asupra uniformizării societății americane, care până atunci se mândrea ca fiind vasul de salată, pizza – amestecul eterogen de etnii, rase și culturi. Kesey prezintă o societate cu indivizi depersonalizați, oprimați de o putere superioară, aproape malefică.
Din perspectiva mea, titlul romanului are rolul de a pune în gardă cititorul în legătură cu tematica romanului, cu împletirea fantasticului cu realul precum și cu anvergura narațiunii. Titlul este inspirat, cel mai probabil, dintr-un cântec de leagăn folclorul anglo-american:
„Vintery, mintery, cutery, corn,
Apple seed and apple thorn; Wire,
briar, limber lock,
Three geese in a flock.
One flew east,
And one flew west,
And one flew over the cuckoo's nest.”
Zborul deasupra unui cuib de cuci sugerează o mișcare singulară, unidirecțională, sugerându-se astfel că narațiunea cuprinde o etapă din viața personajelor, un moment decisiv pentru destinul acestora. Totodată, în accepțiunea originală a titlului, „to fly over the cuckoo`s nest” este o expresie idomatică pentru care cea mai adecvată traducere ar fi „a sări calul”, fapt ce sugerează, în mod fin ironic, fantasticul cărții și faptul că forțează oarecum limitele literaturii vremii, a conceptelor și poate chiar a decenței. De asemenea, la un nivel mai simplu al observației, este suficient a considera faptul că nu există un asemenea lucru ca un cuib de cuci, știut fiind faptul că aceste păsări solitare depun ouă în cuiburile altor păsări și le lasă acolo pentru a fi incubate, pentru a observa trimiterea spre fantasticul romanului. Totodată, mi se pare important de remarcat, având în vederea acțiunea cărții, mișcarea puilor de cuc, odată eclozați în cuibul unor alte păsări, atunci când aruncă puii familiei „adoptive” din cuib, lăsându-i astfel să se descurce pe cont propriu sau să moară.
Acțiunea romanului este una cu un cadru de desfășurare restrâns, spitalul psihiatric din Oregon iar desfășurarea ei este una structurată pe episoade. Ni se prezintă doar evenimentele importante întâmplate. Naratorul Bromden începe prin a descrie o zi normală la ospiciu. Tot Bromden ne prezintă mai multe despre paranoia sa, despre „mașina de ceață” pe care Sora Șefă o folosește pentru a controla pacienții, despre mașinăriile ascunse în pereții ospiciului. Încă de la început acesta ne avertizează că narațiunea este din perspectiva sa – „incă îmi este greu să privesc limpede cele întâmplate. Dar totul este adevărat, chiar dacă nu s-a întâmplat”. Acest „adevărat, chiar dacă nu s-a întâmplat” ne pune în vedere un fapt ce se poate foarte ușor constata după o lectură mai aprofundată a cărții – Șeful Bromden are o serie de halucinații care, în fond, se dovedesc a fi mai mult decât simplele halucinații ale unui nebun, și arată o profundă înțelegere pe care el o are fată de lucrurile din jurul său.
Tot în prima parte ni se prezintă și restul pacienților din spital, împărțiți în două categorii – cronici și acuți. Cronicii sunt pacienți vechi care nu mai au șanse de recuperare – aceștia sunt lăsați alături de acuți pentru a le reaminti acestora de soarta lor în cazul în care nu colaborează pentru propria lor recuperare. Dintre cronici cei mai reprezentativi sunt Ellis care în urma excesului de tratament cu șocuri electrice a devenit o legumă și trebuie ținut toată ziua legat de perete într-o poziție ce amintește de crucificarea lui Iisus Hristos, pacientul Old Blastic, instituționalizat de soția sa, este țintuit în scaun cu rotile, Colonelul Matterson, veteran al celui de-al doilea război mondial este cel mai bătrân și toată ziua explică lucruri, de genul „Mexicul este...aluna”. Bromden consideră că există o logică în afirmațiile acestuia.
Pete Bancini este un al pacient cronic, care a suferit traume cerebrale la naștere și ca atare nu a putut munci decât lucruri simple toată viața. El se plânge tot timpul că este obosit și nu are reacții puternice la nimic din ceea ce îl înconjoară. O singură dată a avut o altercație cu asistenții, dar după acel moment nu a mai făcut nimic ieșit din rutina spitalului.Dintre acuți, menționez pe Billy Bibbit, un tânăr de 31 de ani, timid, chinuit toată viața de un defect de vorbire, este bâlbâit. A se remarca ironia autorului în a da nume personajelor sale, pacientul bâlbâit are un nume care sugerează acest defect de vorbire prin faptul că el conține o aliterație folosind grupul de litere „bi”. Un alt acut este Dale Harding, om educat, care se dovedește a fi homosexual, dar prea speriat de reacția socială la situația sa, și frustrat de faptul că are o soție foarte frumoasă decide să se retragă voluntar la spital. Cheswick este unul dintre pacienții cei mai dornici de schimbare în spital și care își oferă primul sprijinul pentru inițiativele lui McMurphy. Din păcate atunci când vine momentul decisiv de a prezenta decizia sa în fata Sorei Șefe el nu are tăria de a o face.
Încă din această primă parte putem să vedem că pacienții din spital sunt toți oameni slabi, retrași în spital din neputința de a lupta cu lumea de afară, din frica de a-și afirma personalitatea. Cei internați în spital care au avut manifestări mai puternice au fost toți „tratați” cu electroșocuri sau lobotomii, ceea ce în înțelegerea naratorului este mai mult o pedeapsă, și au fost reduși la starea de legume sau de pacienți subjugați controlului mașinăriilor societății.
Nici nu este de mirare că în acest mediu al slăbiciunii și supunerii față de o autoritate totalitară, intrarea lui McMurphy este une spectaculoasă pentru restul pacienților. El intră pășind apăsat, ca o manifestare a personalității sale puternice, începe să glumească cu restul pacienților, strânge mâna fiecăruia în parte și, ca un semn primar al rebeliunii sale față de autoritatea spitalului, nu îi lasă pe asistenți să îi facă dușul regulamentar de la primire.
Partea a doua a cărții prezintă influența pozitivă pe care Mcmurphy o are asupra pacienților precum și începuturile conflictului dintre el și Sora Șefă. Acum eroul adună informații și prin încercări și nereușite învață cum poate să o înfrângă pe Soră jucând după propriile ei reguli.
În partea a treia a cărții McMurphy deja afirmă posibilitatea de manifestare a independenței și personalității pacienților, organizează o echipă de basketball, pregătește o excursie pe mare și încearcă se pună la punct diverse activități care nu sunt prevăzute direct în regulamentul spitalului. De observat că în acest punct deja doctorul supraveghetor, un om slab și dependent de Sora Șefă începe să îi acorde sprijinul său lui McMurphy.
În partea finală a cărții Sora Șefă încearcă să manipuleze pacienții în a-l trăda pe McMurphy și într-o oarecare măsură reușește. Din păcate victoria ei asupra eroului este una strict personală în timp ce victoria lui este una asupra controlului exercitat de sora șefă asupra pacienților.
La nivelul lecturii cărții, aceasta cuprinde o serie de simboluri și motive preluate din alte opere literare. Pentru început este de menționat faptul că personajele pot fi împărțite foarte ușor în două categorii, pozitive și negative. În ciuda acestui fapt, personajele considerate pozitive, pacienții acuți, prostituatele aduse de McMurphy, Bromden și McMurphy însuși pot foarte ușor să fie încadrate în tipologia anti-eroilor. McMurphy fumează, bea, se bucură de compania femeilor, joacă jocuri de noroc și în general se ghidează după principii pur hedoniste. Femeile pe care le aduce pe furiș în spital sunt prostituate, meserie considerată moral îndoielnică. Bătrânul paznic Geever care facilitează petrecerea organizată de pacienți este dominat de vicii, bea, fumează marijuana etc. Pacienții acuți sunt măcinați de frustrări și slabiciuni. Este de asemenea important de remarcat construcția oarecum unilaterală a personajelor, fiecare având o trăsătură dominantă sau încadrându-se într-o tipologie anume. McMurphy este, după cum am spus mai sus, un hedonist convins, pacientul Billy Bibbit este un tânăr timid, chinuit de un defect de vorbire (de remarcat aici si ironia fină a autorului în denumirea personajului – aliterația din nume fiind foarte dificil de pronunțat pentru un bâlbâit). Mergând mai departe, Harding este chinuit de homosexualitatea sa ascunsă, Sora Șefă poartă numele de Ratchet care, în original în limba engleză, seamănă cu denumirea unui instrument de tortură și este femeia hotărâtă să conducă, folosind orice mijloace are la dispoziție: manipulare, dezbinare etc., asistenții negri, a căror nume este de remarcat că încep toate cu litera W: Wahington, Warren și Williams, pentru a sublinia încadrarea lor în același tipar, sunt toți dominați de sadism și lipsă de empatie pentru pacienți. Cronicii sunt toți caracterizați de faptul că au fost înfrânți, într-un fel sau altul, în lupta cu Mașinăria: Bancini de la naștere, datorită traumelor cerebrale suferite, Ellis prin terapie excesivă cu electroșocuri, Taber prin lobotomie.
Prin situația acestor personaje, Kesey abordează tematicile principale ale romanului, cea a importanței libertății sexuale, urmată de tematica castrării. În acest sens avem reprezentarea Sorei Șefe în viziunea personajelor, McMurphy spunând despre ea explicit că este „o jugănitoare” iar reacția lui Harding este una de aprobare și recunoaștere „suntem victimele unui matriarhat”. Descrierea Sorei Șefe e făcută doar în termeni de comparație cu piese de mașini sau materiale inerte – „piele ca de porțelan”, „degete și unghii de culoarea oțelului șlefuit” etc. Singura trăsătură umană ai este bustul generos pe care îl ascunde sub uniforma strâmtă și apretată.
Tot în sprijinul acestei idei vine problema lui Billy Bibbit care este complet emasculat de mama sa, care, în ciuda vârstei lui de 31 de ani, îl tratează tot ca pe un adolescent naiv și dorește să îi controleze fiecare aspect al vieții. În plus, soția lui Harding, o femeie foarte frumoasă, dar de care acesta nu este atras datorită homosexualității sale, la fiecare vizită la spital insistă în a flirta cu ceilalți pacienți și în a minimaliza masculinitatea soțului său. Totodată, din amintirile lui Bromden aflăm că este șeful unui șef de trib care la insistențele soției sale albe, a luat numele de familie a acesteia, a vândut teritoriile tribului și, în frânt a devenit un om mic, alcoolic, înfrânt. Chief Bromden, Șeful de trib Bromden – este și naratorul povestiri și este un bărbat pe jumătate amerindian suferind de paranoia și care este atât de retras în sinea lui și de speriat de lumea de afară încât se preface a fi surdo-mut.
Un punct culminant în prezentarea acestei teme este reprezentat de sinuciderea pacientului Rawler prin castrare. Acest fapt simbolizează rezultatul tratamentelor aplicate de Sora Șefa și susținute de conducerea spitalului, reprezentată tot de o femeie.
Din toate acestea ia naștere conflictul epic dintre McMurphy și Sora Șefă. McMurphy reprezintă libertatea sexuală și a gândirii și nu se poate supune controlului unei femei. Această repulsie a sa față de controlul feminin rezultă și din faptul că la un momentdat fusese acuzat de viol, deși fusese achitat. Prin aceasta se pun față în față metodele de control, la nivel sexual, ale bărbaților – violul, și cele ale femeilor – castrarea. Un simbol important pentru libertatea sexuală a eroului este pachetul de cărți de joc cu femei goale pe care îl aduce cu el și care, deși nu e regulamentar, nu îi este confiscat de către personal. Totodată, McMurphy este singurul care opune direct libertatea sa sexuală la conformismul Sorei Șefe, apărând în fața ei doar într-un prosop, și acela redus ca dimensiuni.
Conflictul dintre McMurphy și Ratchet ia, pe parcursul cărții, proporții epice. Hotărârea, de-a dreptul obsedantă a amândoura de a câștiga ne amintește de un alt roman clasic al literaturii americane, Moby Dick. Precum căpitanul Ahab, parcă marcat de destin pentru finalul său tragic, și McMurphy poartă o cicatrice pe față, cicatrice pe care eroul o scarpină în momente de tensiune. Tot în sprijinul acestei idei vine și faptul că eroul poartă o pereche de boxeri negri cu balene albe, cadou de la o studentă la litere, care îi sugerează că el este un simbol în sine. Astfel ni se comunică direct că McMurphy este reprezentarea unor principii.
Este important de observat că naratorul, indianul Bromden este singurul care vede, în ciuda halucinațiilor sale, proporția reală a oamenilor implicați în conflict. Pe pacienți, speriați și timizi, îi vede ca fiind mici, inclusiv pe sine, în ciuda staturii sale impozante. În schimb, pe McMurphy și pe Ratchet în momentele lor de conflict îi vede crescând, ca niște uriași.
Astfel se construiește și a doua tematică a cărții, rebeliunea în fața autorității și a conformismului. Lumea desfășurării acțiunii este una restrânsă, spitalul, nici măcar în totalitatea sa, doar sectorul condus de Sora Șefă. Aici totul se desfășoară conform unui program foarte strict, urmărit și întărit de Sora Șefă și de lacheii ei negri. În acest context conflictul dintre ea și McMurphy este de fapt punerea față în față a conformismului, urmării oarbe a unor norme și reguli și a spontaneității, individualismului, sexualității.
Conflictul dintre cele două lumi atinge două puncte culminante în roman: primul este excursia de pescuit organizată de McMurphy, ocazie cu care pacienții pot să își dea seama de propria lor putere. Astfel ei realizează că starea lor de pacienți la spitalul psihiatric le conferă putere asupra celor din jur, cum ar fi vânzătorii de la benzinărie. Totodată, odată aflați pe vasul de pescuit, pe care eroul aproape că îl fură de la căpitan, au ocazia de a cunoaște cele două prostituate Sandy și Candy (din nou trebuie observată uniformitatea numelor ca probă a încadrării personajelor într-o tipologie), și de a vedea cum McMurphy își afirmă din nou masculinitatea dispărând cu una din ele în cabină pentru o perioadă de timp. Un eveniment semnificativ în această excursie este relaționarea pacienților cu câțiva marinari din port, care, înainte de plecarea pe mare, râd de pacienți și fac glume la adresa lor, fără ca pacienții să reacționeze. La întoarcere însă, aceștia sunt mai siguri pe ei și se pot impune în fața acestor oameni. De asemenea, alte episoade importante al excursiei este momentul în care unul din pacienți cade peste bord și este salvat de colegii săi, precum și momentul în care barca scapă de sub control dar este readusă la calea cea dreaptă tot de către pacienți. Astfel, ei își pot da seama de propriile lor puteri și de faptul că pot să se descurce pe cont propriu chiar și în lumea de afară.
Al doilea punct culminant al conflictului este petrecerea organizată în secret de McMurphy în spital. Cu această ocazie revin în scenă cele două prostituate iar Billy Bibbit are ocazia de a întreține relații sexuale pentru prima oară cu o femeie. Tot acum Harding își recunoaște pentru prima oară deschis lipsa de atracție pentru femei. Din păcate, Billy bibbit este împins la sinucidere până la urmă de Sora Șefă care îl amenință că îi spune mamei sale tot ce a făcut, astfel luându-i din nou masculinitatea proaspăt dobândită. Acest moment este semnificativ pentru desfășurarea romanului și din perspectiva faptului că eroul plănuia să evadeze la venirea dimineții dar până la urmă adoarme împreună cu restul oamenilor implicați și sunt găsiți cu toții dimineață de Sora Șefă și ajutoarele ei. Este foarte greu de crezut că McMurphy poate să doarmă știind că riscă să își rateze evadarea. Prin urmare, părerea mea este că rămânerea sa în spital reprezintă de fapt o decizie a sa, luată în urma realizării faptului că are o responsabilitate pentru ceilalți pacienți al căror lider a devenit.
Din nefericire, deznodământul acestui conflict este unul tragic pentru erou. Datorită solidarității sale cu pacienții spitalului, ajunge la tratament cu electroșocuri – mai degrabă o pedeapsă decât un tratament, rezultată din faptul că a apărat pe unul din pacienți de abuzurile ajutoarelor asistentei șefe. După ce nici în urma acestora nu pare a fi înfrânt, Sora Șefă decide că singura soluție pentru el este operația pe creier. Astfel, McMurphy este transformat într-o legumă și este în sfârșit înfrânt. Totuși, sacrificiul său nu este unul zadarnic, dat fiind că majoritatea pacienților acuți internați voluntar părăsesc spitalul și revin la viața lor din lumea de afară. Bromden, acum eliberat din cochilia în care s-a închis singur, decide că cel mai bine pentru McMurphy este să moară și îl sufocă cu o pernă.
Pe parcursul desfășurării acțiunii apare în mod pregnant un motiv biblic. Începând cu partea introductivă unde cronicul Ellis este ținut într-o poziție ce amintește de un crucifix, McMurphy este construit pentru a corespunde cu mitul lui Iehova, al salvatorului. La început tentat de motive egoiste, el ia totuși răspunderea asupra „ucenicilor” săi. În excursia de pescuit el ia cu sine 12 inși, ceea ce e o analogie foarte interesantă cu cei 12 apostoli ai lui Iisus. Aici Billy salvează un alt pacient căzut peste bord iar ceilalți îl denumesc „pescarul de oameni”, aceeași denumire care Iisus i-o dă apostolului Petru. Totodată, petrecerea organizată în spital poate fi comparată într-un fel cu cina cea de taină, în timpul căreia McMurphy oferă pacienților ceva din persoana sa: lui Billy Bibbit îi oferă libertate sexuală, celorlalți individualitate. După această petrecere, asemenea lui Iuda, Billy declară că McMurphy l-a forțat să facă ceea ce a făcut și apoi se sinucide. La insistențele Sorei Șefe, ceilalți pacienți se leapădă de McMurphy așa cum apostolii s-au lepădat de Iisus.
Ajuns la tratament cu electroșocuri, naratorul ne descrie masa pentru acestea, tot în formă de cruce. McMurphy e legat de aceasta de mâini și picioare iar pe cap i se pun electrozii. Cu această ocazie el strigă să i se pună și „o cunună de spini”, ceea ce reprezintă din nou o referință clară spre Biblie.
Totul culminează cu sacrificiul suprem al eroului pentru ceilalți pacienți. După moartea sa aproape toți sunt izbăviți și părăsesc spitalul. Astfel se încheie povestea unui Iisus modern din microcosmosul spitalul psihiatric.
În concluzie, aș dori să spun că Zbor deasupra unui cuib de cuci poate fi considerat un roman-Biblie pentru omul modern, în sensul că prin narațiunea ei, asemenea pildelor oferite de Iisus, autorul ne avertizează asupra pericolului depersonalizării, asupra riscului de a rămâne prizonierii propriilor noastre temeri. Totodată, suntem încurajați să ne manifestăm individualitatea, sexualitatea și în general întreaga noastră umanitate.
Zbor deasupra unui cuib de cuci - Ken Kesey
Va anunt de pe acum ca tot comentariul imi apartine si ca nu sunt un profesionist in domeniu. Tot ce e acolo tine doar de perspectiva mea personala asupra romanului.
Apărut în 1962 cu titlul original One Flew Over the Cuckoo’s Nest, Zbor deasupra unui cuib de cuci este primul roman al scriitorului american Ken Kesey. Acest roman marchează un moment de referință al literaturii americane moderne și un pas important în evoluția ”noului roman” american. Esența acestuia poate fi descrisă ca fiind un tip de ”comedie care juxtapune durerea și râsul, fantasticul și reacția calmă, inadecvată la el, violența și delicatețea”. Deși la o vârstă de doar 27 de ani la momentul apariției romanului, Ken Kesey a reușit să se înscrie astfel în galeria marilor scriilor ai contraculturii literaturii americane din anii ’60.
Sursele de inspirație ale lui Kesey se află în curentul hippie al vremii și cultura pop, în experiența autorului ca angajat al unui spital de boli mintale pentru veteranii războiului din Coreea și nu în ultimul rând din participarea acestuia la experimentul MK-ULTRA - un program secret de cercetare asupra metodelor de a modifica stările mentale ale subiecților umani, program ce a implicat și administrarea de droguri (în cazul lui Kesey mai ales LSD) și medicamente, privare senzorială, izolare și abuzuri verbale și sexuale. În Zbor deasupra unui cuib de cuci se pot regăsi identificatori ai tuturor acestor surse: inițialele numelui erolui principal, Randall Patrick McMurphy, reprezintă acronimul unui slogan al curentului hippie – RPM – revolutions per minute; traumele unora dintre pacienții ospiciului coincid cu cele ale unor veterani de război – în special încălțămintea de cauciuc purtată de angajații ospiciului, sursă de teroare pentru pacienți care nu pot auzi aproprierea cadrelor medicale, nu poate să nu ne conducă cu gândul la teroarea trăită de soldații din Coreea puși în fața unui inamic ce se poate apropia fără a fi auzit din cauza unui tip similar de încălțăminte; administrarea de medicamente fără a se spune pacienților despre ce e vorba, izolarea pacienților considerați periculoși, abuzurile psihologice, și chiar cele sexuale sugerate de narator ca venind din partea celor trei asistenți negri ai sorei șefe aduc aminte de infamul program de cercetare pe oameni.
Acțiunea romanului se petrece într-un spital psihiatric din statul Oregon, așezare geografică semnificativă, cel puțin la nivel simbolic, dat fiind că doar cu 100 de ani înainte de scrierea cărții Oregon era un stat sălbatic, dominat de cowboy, de legea dreptății celui mai puternic, de lipsa de control al unor autorități ale statului. Toate acestea intră în direct conflict cu starea actuală, în termenii prezentului din roman, a lucrurilor din statul Oregon.
Atât Zbor deasupra unui cuib de cuci, cât și celelalte opere ale lui Kesey (Un gând uneori ascuns, Licitația din garajul lui Kesey) reprezintă un semnal de alarmă tras asupra uniformizării societății americane, care până atunci se mândrea ca fiind vasul de salată, pizza – amestecul eterogen de etnii, rase și culturi. Kesey prezintă o societate cu indivizi depersonalizați, oprimați de o putere superioară, aproape malefică.
Din perspectiva mea, titlul romanului are rolul de a pune în gardă cititorul în legătură cu tematica romanului, cu împletirea fantasticului cu realul precum și cu anvergura narațiunii. Titlul este inspirat, cel mai probabil, dintr-un cântec de leagăn folclorul anglo-american:
„Vintery, mintery, cutery, corn,
Apple seed and apple thorn; Wire,
briar, limber lock,
Three geese in a flock.
One flew east,
And one flew west,
And one flew over the cuckoo's nest.”
Zborul deasupra unui cuib de cuci sugerează o mișcare singulară, unidirecțională, sugerându-se astfel că narațiunea cuprinde o etapă din viața personajelor, un moment decisiv pentru destinul acestora. Totodată, în accepțiunea originală a titlului, „to fly over the cuckoo`s nest” este o expresie idomatică pentru care cea mai adecvată traducere ar fi „a sări calul”, fapt ce sugerează, în mod fin ironic, fantasticul cărții și faptul că forțează oarecum limitele literaturii vremii, a conceptelor și poate chiar a decenței. De asemenea, la un nivel mai simplu al observației, este suficient a considera faptul că nu există un asemenea lucru ca un cuib de cuci, știut fiind faptul că aceste păsări solitare depun ouă în cuiburile altor păsări și le lasă acolo pentru a fi incubate, pentru a observa trimiterea spre fantasticul romanului. Totodată, mi se pare important de remarcat, având în vederea acțiunea cărții, mișcarea puilor de cuc, odată eclozați în cuibul unor alte păsări, atunci când aruncă puii familiei „adoptive” din cuib, lăsându-i astfel să se descurce pe cont propriu sau să moară.
Acțiunea romanului este una cu un cadru de desfășurare restrâns, spitalul psihiatric din Oregon iar desfășurarea ei este una structurată pe episoade. Ni se prezintă doar evenimentele importante întâmplate. Naratorul Bromden începe prin a descrie o zi normală la ospiciu. Tot Bromden ne prezintă mai multe despre paranoia sa, despre „mașina de ceață” pe care Sora Șefă o folosește pentru a controla pacienții, despre mașinăriile ascunse în pereții ospiciului. Încă de la început acesta ne avertizează că narațiunea este din perspectiva sa – „incă îmi este greu să privesc limpede cele întâmplate. Dar totul este adevărat, chiar dacă nu s-a întâmplat”. Acest „adevărat, chiar dacă nu s-a întâmplat” ne pune în vedere un fapt ce se poate foarte ușor constata după o lectură mai aprofundată a cărții – Șeful Bromden are o serie de halucinații care, în fond, se dovedesc a fi mai mult decât simplele halucinații ale unui nebun, și arată o profundă înțelegere pe care el o are fată de lucrurile din jurul său.
Tot în prima parte ni se prezintă și restul pacienților din spital, împărțiți în două categorii – cronici și acuți. Cronicii sunt pacienți vechi care nu mai au șanse de recuperare – aceștia sunt lăsați alături de acuți pentru a le reaminti acestora de soarta lor în cazul în care nu colaborează pentru propria lor recuperare. Dintre cronici cei mai reprezentativi sunt Ellis care în urma excesului de tratament cu șocuri electrice a devenit o legumă și trebuie ținut toată ziua legat de perete într-o poziție ce amintește de crucificarea lui Iisus Hristos, pacientul Old Blastic, instituționalizat de soția sa, este țintuit în scaun cu rotile, Colonelul Matterson, veteran al celui de-al doilea război mondial este cel mai bătrân și toată ziua explică lucruri, de genul „Mexicul este...aluna”. Bromden consideră că există o logică în afirmațiile acestuia.
Pete Bancini este un al pacient cronic, care a suferit traume cerebrale la naștere și ca atare nu a putut munci decât lucruri simple toată viața. El se plânge tot timpul că este obosit și nu are reacții puternice la nimic din ceea ce îl înconjoară. O singură dată a avut o altercație cu asistenții, dar după acel moment nu a mai făcut nimic ieșit din rutina spitalului.Dintre acuți, menționez pe Billy Bibbit, un tânăr de 31 de ani, timid, chinuit toată viața de un defect de vorbire, este bâlbâit. A se remarca ironia autorului în a da nume personajelor sale, pacientul bâlbâit are un nume care sugerează acest defect de vorbire prin faptul că el conține o aliterație folosind grupul de litere „bi”. Un alt acut este Dale Harding, om educat, care se dovedește a fi homosexual, dar prea speriat de reacția socială la situația sa, și frustrat de faptul că are o soție foarte frumoasă decide să se retragă voluntar la spital. Cheswick este unul dintre pacienții cei mai dornici de schimbare în spital și care își oferă primul sprijinul pentru inițiativele lui McMurphy. Din păcate atunci când vine momentul decisiv de a prezenta decizia sa în fata Sorei Șefe el nu are tăria de a o face.
Încă din această primă parte putem să vedem că pacienții din spital sunt toți oameni slabi, retrași în spital din neputința de a lupta cu lumea de afară, din frica de a-și afirma personalitatea. Cei internați în spital care au avut manifestări mai puternice au fost toți „tratați” cu electroșocuri sau lobotomii, ceea ce în înțelegerea naratorului este mai mult o pedeapsă, și au fost reduși la starea de legume sau de pacienți subjugați controlului mașinăriilor societății.
Nici nu este de mirare că în acest mediu al slăbiciunii și supunerii față de o autoritate totalitară, intrarea lui McMurphy este une spectaculoasă pentru restul pacienților. El intră pășind apăsat, ca o manifestare a personalității sale puternice, începe să glumească cu restul pacienților, strânge mâna fiecăruia în parte și, ca un semn primar al rebeliunii sale față de autoritatea spitalului, nu îi lasă pe asistenți să îi facă dușul regulamentar de la primire.
Partea a doua a cărții prezintă influența pozitivă pe care Mcmurphy o are asupra pacienților precum și începuturile conflictului dintre el și Sora Șefă. Acum eroul adună informații și prin încercări și nereușite învață cum poate să o înfrângă pe Soră jucând după propriile ei reguli.
În partea a treia a cărții McMurphy deja afirmă posibilitatea de manifestare a independenței și personalității pacienților, organizează o echipă de basketball, pregătește o excursie pe mare și încearcă se pună la punct diverse activități care nu sunt prevăzute direct în regulamentul spitalului. De observat că în acest punct deja doctorul supraveghetor, un om slab și dependent de Sora Șefă începe să îi acorde sprijinul său lui McMurphy.
În partea finală a cărții Sora Șefă încearcă să manipuleze pacienții în a-l trăda pe McMurphy și într-o oarecare măsură reușește. Din păcate victoria ei asupra eroului este una strict personală în timp ce victoria lui este una asupra controlului exercitat de sora șefă asupra pacienților.
La nivelul lecturii cărții, aceasta cuprinde o serie de simboluri și motive preluate din alte opere literare. Pentru început este de menționat faptul că personajele pot fi împărțite foarte ușor în două categorii, pozitive și negative. În ciuda acestui fapt, personajele considerate pozitive, pacienții acuți, prostituatele aduse de McMurphy, Bromden și McMurphy însuși pot foarte ușor să fie încadrate în tipologia anti-eroilor. McMurphy fumează, bea, se bucură de compania femeilor, joacă jocuri de noroc și în general se ghidează după principii pur hedoniste. Femeile pe care le aduce pe furiș în spital sunt prostituate, meserie considerată moral îndoielnică. Bătrânul paznic Geever care facilitează petrecerea organizată de pacienți este dominat de vicii, bea, fumează marijuana etc. Pacienții acuți sunt măcinați de frustrări și slabiciuni. Este de asemenea important de remarcat construcția oarecum unilaterală a personajelor, fiecare având o trăsătură dominantă sau încadrându-se într-o tipologie anume. McMurphy este, după cum am spus mai sus, un hedonist convins, pacientul Billy Bibbit este un tânăr timid, chinuit de un defect de vorbire (de remarcat aici si ironia fină a autorului în denumirea personajului – aliterația din nume fiind foarte dificil de pronunțat pentru un bâlbâit). Mergând mai departe, Harding este chinuit de homosexualitatea sa ascunsă, Sora Șefă poartă numele de Ratchet care, în original în limba engleză, seamănă cu denumirea unui instrument de tortură și este femeia hotărâtă să conducă, folosind orice mijloace are la dispoziție: manipulare, dezbinare etc., asistenții negri, a căror nume este de remarcat că încep toate cu litera W: Wahington, Warren și Williams, pentru a sublinia încadrarea lor în același tipar, sunt toți dominați de sadism și lipsă de empatie pentru pacienți. Cronicii sunt toți caracterizați de faptul că au fost înfrânți, într-un fel sau altul, în lupta cu Mașinăria: Bancini de la naștere, datorită traumelor cerebrale suferite, Ellis prin terapie excesivă cu electroșocuri, Taber prin lobotomie.
Prin situația acestor personaje, Kesey abordează tematicile principale ale romanului, cea a importanței libertății sexuale, urmată de tematica castrării. În acest sens avem reprezentarea Sorei Șefe în viziunea personajelor, McMurphy spunând despre ea explicit că este „o jugănitoare” iar reacția lui Harding este una de aprobare și recunoaștere „suntem victimele unui matriarhat”. Descrierea Sorei Șefe e făcută doar în termeni de comparație cu piese de mașini sau materiale inerte – „piele ca de porțelan”, „degete și unghii de culoarea oțelului șlefuit” etc. Singura trăsătură umană ai este bustul generos pe care îl ascunde sub uniforma strâmtă și apretată.
Tot în sprijinul acestei idei vine problema lui Billy Bibbit care este complet emasculat de mama sa, care, în ciuda vârstei lui de 31 de ani, îl tratează tot ca pe un adolescent naiv și dorește să îi controleze fiecare aspect al vieții. În plus, soția lui Harding, o femeie foarte frumoasă, dar de care acesta nu este atras datorită homosexualității sale, la fiecare vizită la spital insistă în a flirta cu ceilalți pacienți și în a minimaliza masculinitatea soțului său. Totodată, din amintirile lui Bromden aflăm că este șeful unui șef de trib care la insistențele soției sale albe, a luat numele de familie a acesteia, a vândut teritoriile tribului și, în frânt a devenit un om mic, alcoolic, înfrânt. Chief Bromden, Șeful de trib Bromden – este și naratorul povestiri și este un bărbat pe jumătate amerindian suferind de paranoia și care este atât de retras în sinea lui și de speriat de lumea de afară încât se preface a fi surdo-mut.
Un punct culminant în prezentarea acestei teme este reprezentat de sinuciderea pacientului Rawler prin castrare. Acest fapt simbolizează rezultatul tratamentelor aplicate de Sora Șefa și susținute de conducerea spitalului, reprezentată tot de o femeie.
Din toate acestea ia naștere conflictul epic dintre McMurphy și Sora Șefă. McMurphy reprezintă libertatea sexuală și a gândirii și nu se poate supune controlului unei femei. Această repulsie a sa față de controlul feminin rezultă și din faptul că la un momentdat fusese acuzat de viol, deși fusese achitat. Prin aceasta se pun față în față metodele de control, la nivel sexual, ale bărbaților – violul, și cele ale femeilor – castrarea. Un simbol important pentru libertatea sexuală a eroului este pachetul de cărți de joc cu femei goale pe care îl aduce cu el și care, deși nu e regulamentar, nu îi este confiscat de către personal. Totodată, McMurphy este singurul care opune direct libertatea sa sexuală la conformismul Sorei Șefe, apărând în fața ei doar într-un prosop, și acela redus ca dimensiuni.
Conflictul dintre McMurphy și Ratchet ia, pe parcursul cărții, proporții epice. Hotărârea, de-a dreptul obsedantă a amândoura de a câștiga ne amintește de un alt roman clasic al literaturii americane, Moby Dick. Precum căpitanul Ahab, parcă marcat de destin pentru finalul său tragic, și McMurphy poartă o cicatrice pe față, cicatrice pe care eroul o scarpină în momente de tensiune. Tot în sprijinul acestei idei vine și faptul că eroul poartă o pereche de boxeri negri cu balene albe, cadou de la o studentă la litere, care îi sugerează că el este un simbol în sine. Astfel ni se comunică direct că McMurphy este reprezentarea unor principii.
Este important de observat că naratorul, indianul Bromden este singurul care vede, în ciuda halucinațiilor sale, proporția reală a oamenilor implicați în conflict. Pe pacienți, speriați și timizi, îi vede ca fiind mici, inclusiv pe sine, în ciuda staturii sale impozante. În schimb, pe McMurphy și pe Ratchet în momentele lor de conflict îi vede crescând, ca niște uriași.
Astfel se construiește și a doua tematică a cărții, rebeliunea în fața autorității și a conformismului. Lumea desfășurării acțiunii este una restrânsă, spitalul, nici măcar în totalitatea sa, doar sectorul condus de Sora Șefă. Aici totul se desfășoară conform unui program foarte strict, urmărit și întărit de Sora Șefă și de lacheii ei negri. În acest context conflictul dintre ea și McMurphy este de fapt punerea față în față a conformismului, urmării oarbe a unor norme și reguli și a spontaneității, individualismului, sexualității.
Conflictul dintre cele două lumi atinge două puncte culminante în roman: primul este excursia de pescuit organizată de McMurphy, ocazie cu care pacienții pot să își dea seama de propria lor putere. Astfel ei realizează că starea lor de pacienți la spitalul psihiatric le conferă putere asupra celor din jur, cum ar fi vânzătorii de la benzinărie. Totodată, odată aflați pe vasul de pescuit, pe care eroul aproape că îl fură de la căpitan, au ocazia de a cunoaște cele două prostituate Sandy și Candy (din nou trebuie observată uniformitatea numelor ca probă a încadrării personajelor într-o tipologie), și de a vedea cum McMurphy își afirmă din nou masculinitatea dispărând cu una din ele în cabină pentru o perioadă de timp. Un eveniment semnificativ în această excursie este relaționarea pacienților cu câțiva marinari din port, care, înainte de plecarea pe mare, râd de pacienți și fac glume la adresa lor, fără ca pacienții să reacționeze. La întoarcere însă, aceștia sunt mai siguri pe ei și se pot impune în fața acestor oameni. De asemenea, alte episoade importante al excursiei este momentul în care unul din pacienți cade peste bord și este salvat de colegii săi, precum și momentul în care barca scapă de sub control dar este readusă la calea cea dreaptă tot de către pacienți. Astfel, ei își pot da seama de propriile lor puteri și de faptul că pot să se descurce pe cont propriu chiar și în lumea de afară.
Al doilea punct culminant al conflictului este petrecerea organizată în secret de McMurphy în spital. Cu această ocazie revin în scenă cele două prostituate iar Billy Bibbit are ocazia de a întreține relații sexuale pentru prima oară cu o femeie. Tot acum Harding își recunoaște pentru prima oară deschis lipsa de atracție pentru femei. Din păcate, Billy bibbit este împins la sinucidere până la urmă de Sora Șefă care îl amenință că îi spune mamei sale tot ce a făcut, astfel luându-i din nou masculinitatea proaspăt dobândită. Acest moment este semnificativ pentru desfășurarea romanului și din perspectiva faptului că eroul plănuia să evadeze la venirea dimineții dar până la urmă adoarme împreună cu restul oamenilor implicați și sunt găsiți cu toții dimineață de Sora Șefă și ajutoarele ei. Este foarte greu de crezut că McMurphy poate să doarmă știind că riscă să își rateze evadarea. Prin urmare, părerea mea este că rămânerea sa în spital reprezintă de fapt o decizie a sa, luată în urma realizării faptului că are o responsabilitate pentru ceilalți pacienți al căror lider a devenit.
Din nefericire, deznodământul acestui conflict este unul tragic pentru erou. Datorită solidarității sale cu pacienții spitalului, ajunge la tratament cu electroșocuri – mai degrabă o pedeapsă decât un tratament, rezultată din faptul că a apărat pe unul din pacienți de abuzurile ajutoarelor asistentei șefe. După ce nici în urma acestora nu pare a fi înfrânt, Sora Șefă decide că singura soluție pentru el este operația pe creier. Astfel, McMurphy este transformat într-o legumă și este în sfârșit înfrânt. Totuși, sacrificiul său nu este unul zadarnic, dat fiind că majoritatea pacienților acuți internați voluntar părăsesc spitalul și revin la viața lor din lumea de afară. Bromden, acum eliberat din cochilia în care s-a închis singur, decide că cel mai bine pentru McMurphy este să moară și îl sufocă cu o pernă.
Pe parcursul desfășurării acțiunii apare în mod pregnant un motiv biblic. Începând cu partea introductivă unde cronicul Ellis este ținut într-o poziție ce amintește de un crucifix, McMurphy este construit pentru a corespunde cu mitul lui Iehova, al salvatorului. La început tentat de motive egoiste, el ia totuși răspunderea asupra „ucenicilor” săi. În excursia de pescuit el ia cu sine 12 inși, ceea ce e o analogie foarte interesantă cu cei 12 apostoli ai lui Iisus. Aici Billy salvează un alt pacient căzut peste bord iar ceilalți îl denumesc „pescarul de oameni”, aceeași denumire care Iisus i-o dă apostolului Petru. Totodată, petrecerea organizată în spital poate fi comparată într-un fel cu cina cea de taină, în timpul căreia McMurphy oferă pacienților ceva din persoana sa: lui Billy Bibbit îi oferă libertate sexuală, celorlalți individualitate. După această petrecere, asemenea lui Iuda, Billy declară că McMurphy l-a forțat să facă ceea ce a făcut și apoi se sinucide. La insistențele Sorei Șefe, ceilalți pacienți se leapădă de McMurphy așa cum apostolii s-au lepădat de Iisus.
Ajuns la tratament cu electroșocuri, naratorul ne descrie masa pentru acestea, tot în formă de cruce. McMurphy e legat de aceasta de mâini și picioare iar pe cap i se pun electrozii. Cu această ocazie el strigă să i se pună și „o cunună de spini”, ceea ce reprezintă din nou o referință clară spre Biblie.
Totul culminează cu sacrificiul suprem al eroului pentru ceilalți pacienți. După moartea sa aproape toți sunt izbăviți și părăsesc spitalul. Astfel se încheie povestea unui Iisus modern din microcosmosul spitalul psihiatric.
În concluzie, aș dori să spun că Zbor deasupra unui cuib de cuci poate fi considerat un roman-Biblie pentru omul modern, în sensul că prin narațiunea ei, asemenea pildelor oferite de Iisus, autorul ne avertizează asupra pericolului depersonalizării, asupra riscului de a rămâne prizonierii propriilor noastre temeri. Totodată, suntem încurajați să ne manifestăm individualitatea, sexualitatea și în general întreaga noastră umanitate.